Tendinte primavara - vara: British Fusion
Pagina 1
Începând din 25 mai 2010, Meli Melo – Paris prezintă cea de-a treia temă a colecţiei de primăvară – vară 2010: British Fusion. Un mix între stilul pop-rock adolescentin şi motivele britanice clasice, dinamism, energie şi feminitate: aşa s-ar putea caracteriza tema propusă de Meli Melo – Paris.Femeia căreia i se adresează această temă este o femeie mereu tânără: adolescenta rebelă interesată de cea mai nouă muzică şi de tehnologia de pe piaţă, tânăra femeie care adoptă un stil clasic – conservator cu accente chic sau femeia matură pentru care vara înseamnă eternele culori alb – roşu – albastru.
Forme şi materiale
Colierele fantezie metalice cu pandantive declarative: “Friends forever” sau pandantivele haioase: roboţei, şopârle şi fetiţe sunt alăturate acum colierelor din zale subţiri cu pandantive simbolizând bărcuţe, ancore sau cârme. Se poartă brăţările fantezie mari, cu capse, găuri sau alte detalii care amintesc de stilul rock.
Broşele fantezie tip insigne, în formă de soldăţei steluţe, din metal sau cele confecţionate din fermoar fac “deliciul” acestei teme. Alături de acestea regăsim broşe fantezie în formă de flori sau funde, din material textil în nuanţe specifice de roşu, alb, albastru,
uni sau în combinaţii cromatice. Bijuteriile marine aduc eleganţă unei ţinute de vară: colierele navy cu zale mici, cercuri colorate, din plastic şi ancore sau cele masive cu metal şi combinaţii cromatice caracteristice.
uni sau în combinaţii cromatice. Bijuteriile marine aduc eleganţă unei ţinute de vară: colierele navy cu zale mici, cercuri colorate, din plastic şi ancore sau cele masive cu metal şi combinaţii cromatice caracteristice.
Eşarfele fantezie din tema British fusion sunt preponderent eşarfe subţiri, din mătase, cu imprimeuri geometrice: buline, dungi, elemente stilizate.
Curelele fantezie se remarcă prin culorile caracteristice şi prin dispunerile imprimeurilor care amintesc de stilul britanic. Genţile fantezie înregistrează o gamă largă de dimensiuni: de la cele mici tip poşetă şi până la genţi XXL, cu fermoare, ţinte şi diferite aplicaţii. Genţile tip poşetă imită accentele pop rock datorită detaliilor specifice acestui curent: capse, ţinte şi multe fermoare.
